Guvernul canadian a adoptat noi sancţiuni economice vizând ucraineni proruşi şi o societate petrolieră din Crimeea, se arată într-un comunicat emis sâmătă de către serviciile premierului Stephen Harper, relatează torontosun.com.
„Ocuparea ilegală a Crimeei, în Ucrana, de către Rusia şi activităţile militare provocatoare pe care aceasta le efectuează pe teritoriul ucrainean rămân o mare preocupare pentru comunitatea internaţională”, a declarat Harper, citat în comunicat, anunţând introducerea unor interdicţii de călătorie pentru 11 persoane şi vizând firma Feodosia Enterprise.
În estul Ucrainei, luptele continuau între armată şi insurgenţi proruşi, după ce Kievul a decretat o încetare unilaterală a focului, într-o încercare de a implementa un plan de pace.
Aceste sancţiuni, după mai multe măsuri similare adoptate în ultimele luni în coordonare cu Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE), vizează în total 43 de ruşi şi 16 ucraineni proruşi cărora le este interzis să pătrundă pe teritoriul Canadei. Ele „vor continua să crească presiunile economice asupra celor care poartă o responsabilitate în legătură cu criza din Ucraina”, a declarat premierul canadian.