Canabisul ar putea fi folosit în scopuri medicale. Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în acest sens

Publicat: 14 02. 2019, 11:52

Canabisul ar putea fi folosit în scopuri medicale, potrivit unei rezoluţii adoptate miercuri de europarlamentari.

Totodată, aceştia au făcut un apel la statele membre pentru a fi mai deschise în ceea ce priveşte beneficiile medicale ale canabisului şi să fie conştienţi de potenţialul acestuia.

În acelaşi timp, europarlamentarii au cerut să fie făcută o distincţie clară între consumul de canabis în scop medical şi cel în alte scopuri.

Mai mult, parlamentarii europeni vor ca şi aceste medicamente să să fie acoperite de sistemele de asigurări de sănătate, la fel ca orice alt tratament.

În rezoluţia adoptată se arată că medicamentele pe bază de canabis sunt eficiente în tratarea simptomelor unor boli mintale precum psihoze, sindromul Tourette, dar şi în cazul epilepsiei, Alzheimer, cancer, artrite şi glaucom, scrie Hot News.

Dacă medicamentele pe bază de canabis vor apărea pe piaţă, autorităţile publice vor avea de câştigat în sensul financiar.

Totodată, reglementarea acestor medicamente ar limita piața neagră și ar asigura etichetarea calitativă și corectă.

Europarlamentarii spun că reglementarea ar limita accesul minorilor la această substanță.