Campanie împotriva violenței în școli lansată de Ministerul Educației și UNICEF
Din cauza incidentelor frecvente în unitațile de învățământ, Ministerul Educației și UNICEF vor lansa vineri o campanie împotriva violenței în școli. La eveniment și-au anunțat prezența ministrul Sorin Mihai Câmpeanu și Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, anunță Agerpres.
„În 2015 dorim să continuăm campania împotriva violenței asupra copiilor, luând în considerare perspectivă violenței în mediul școlar, atât violența verbală între copii, cât și violența verbală profesor — elev”, au spus reprezentanții Ministerul Educației și Cercetării Științifice.
În urmă cu doi ani, UNICEF a început la nivel național o campanie de informare și conștientizare împotriva violenței asupra copiilor.
Creșterea gradului de conștientizare a afectelor violenței în general a fost principalul punct de plecare în primul an al campaniei.
Anul trecut, proiectul s-a bazat pe creșterea nivelului de informare și conștientizare a publicului cu privire la consecințele abuzului verbal împotriva copiilor, în cadrul familiei, anunță sursa citată.