Camionul care transporta arhiva Inspectoratului de Poliție Vâlcea, răsturnat pe DN7, după ce un cauciuc a explodat
Camionul care transporta peste o tonă din documentele din arhiva Inspectoratului de Poliție al Județului Vâlcea s-a răsturnat, luni, pe DN7, după ce unul din cauciucuri a explodat, relatează Evenimentul Zilei.
Șoferul camionului a pierdut controlul asupra volanului în urma exploziei, iar unul dintre polițiștii aflați în mașină a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
„Autocamionul se deplasa spre Sibiu şi, la explozia anvelopei de pe partea dreaptă-spate, a intrat în balans şi s-a răsturnat pe carosabil. Pasagerul de pe locul din dreapta şoferului a fost rănit uşor şi transportat la Brezoi pentru îngrijiri medicale. Camionul făcea o cursă de la Râmnicu Vâlcea la Braşov şi transporta arhive”, precizează comisarul Ion Ridiche din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea.
La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială cu apă și spumă, existând pericol de explozie din cauza combustibilului care s-a scurs pe șosea din rezervorul spart.
Timp de trei ore traficul rutier a fost blocat pe Valea Oltului, cozile de mașini întinzându-se pe aproximativ 10 kilometri.