Camionagii români, în vizorul vameșilor francezi. Au fost prinși cu droguri, bani și tutun nedeclarat

Publicat: 29 11. 2022, 14:53
Sursa foto: Pixabay

Apreciați pentru seriozitatea lor în străinătate, TIR-iștii români au parte și de reclamă negativă din partea celor care vor să se îmbogățească rapid forțând vigilența polițiștilor.

Vameșii de la Loon-Plage, Franța, au capturat 160 de kilograme de droguri, în valoare de milioane de euro, printre care canabis, cocaină, heroină și ketamină în încărcătura unui camionagiu român.

Descoperirea a fost făcută luni, la Loon-Plage în timp ce șoferul în vârstă de 32 de ani se pregătea să plece spre Marea Britanie.

Traficantul a fost arestat preventiv și urmează să fie judecat în scurt timp la Dunkerque, anunță Știri Diaspora care menționează că și alți șoferi români au mai fost reținuți pentru trafic la Loon-Plage.

Valoarea drogurilor capturate depășește cinci milioane euro

Un alt cetățean român a fost arestat preventiv la începutul lunii octombrie, când ofițerii vamali au descoperit în camionul său aproape o tonă de tutun de contrabandă în valoare de 428.000 euro.

Pe 29 septembrie, menționează sursa citată, tot la terminalul de feribot din Loon-Plage, un alt șofer român(40 ani) a fost controlat la volanul camionului său: în loc de paleți de detergent acesta transporta cutii care conțineau 900 kg tutun de rulat, în valoare de 428.000 EUR, nedeclarat iar în cabină au fost ascunși 17.000 euro.

Românul, în vârstă de 40 ani, a declarat că lucrează pentru filiala din România a unei companii daneze de transport; pe lângă contrabanda cu tutun, este urmărit penal și pentru spălare de bani.

Într-o apariție imediată, el a declarat că a primit 3.000 de euro pentru a face contrabandă cu tutun în Marea Britanie. „Am custodia fiului meu și acești bani erau destinați să finanțeze o operație de care are nevoie”, a spus șoferul. Avocatul său a adăugat că cei 17.000 de euro nu erau de origine frauduloasă: „Clientul meu locuiește cu părinții săi și preferă să păstreze banii la el atunci când călătorește la serviciu.”

Pentru a putea dovedi aceste afirmații, inculpatul a solicitat instanței un termen pentru a-și pregăti apărarea. Procesul său a fost amânat pentru data de 3 noiembrie. Între timp, el rămâne în detenție.