Camerele de viteză, amplasate deja pe mai multe șosele din România. Amenda vine direct acasă

Camerele de viteză, amplasate deja pe mai multe șosele din România. Amenda vine direct acasă
Sursă foto: Pixabay

Camerele care monitorizează în timp real viteza pe drumurile din România au început să fie instalate. În prezent, sistemul este activ doar pe autostrăzile A1 și A2, precum și pe anumite tronsoane de pe „Drumul morții – DN2”.

Șoferii care calcă pedala de accelerație fără să fie atenți la viteza legală vor fi surprinși de camere, iar amenzile expediate la domiciliu, fără ca polițiștii să îi mai oprească în trafic.

Astfel, șoferii surprinși de camere nu mai sunt opriți de polițiști, iar amenzile sunt expediate direct prin poștă, la domiciliu.

„Acest aparat radar va fi observat în afara părții carosabile, pe trepied, pe A1 București-Pitești, pe A2 București-Constanța și pe DN2, în Vrancea. Dispozitivele sunt setate pe modul automat, astfel că vor înregistra toate vehiculele care depășesc viteză legală. La încheierea programului, polițistul va descărca întreaga informație acumulată”, a declarat Bogdan Oproiu, director adjunct la Direcția Rutieră, potrivit digi24.ro.

Filmările înregistrate și stocate vor fi examinate ulterior de alți agenți de poliție care, pe baza numărului de înmatriculare, vor informa proprietarul vehiculului cu privire la sancțiune.

Ulterior, amenda va fi trimisă la domiciliu acestuia prin poștă. Dacă proprietarul refuză să dezvăluie oamenilor legii identitatea șoferului, el va fi sancționat pentru necomunicarea informațiilor, cu o amendă de până la 4.000 de lei.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere intenționează să instaleze mai mult de 400 de radare fixe pe cele mai importante drumuri din țară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`