Camera Deputaților a aprobat arestarea preventivă a finului Elenei Udrea, deputatul Adrian Gurzău: Aleșii au respins din lipsă de cvorum însă reținerea (VIDEO)

Publicat: 04 10. 2016, 14:49

UPDATE: În urma votului privind a doua cerere depusă de DNA, deputații au aprobat prin vot ridicarea imunității pentru a permite procurorilor să ceara arest preventiv pentru 30 de zile.

Camera Deputaților a aprobat arestarea preventivă a finului Elenei Udrea, deputatul Adrian Gurzău: Aleșii au respins din lipsă de cvorum însă reținerea

#DIRECT_ONE_i71qwn#

Plenul Camerei Deputaților a votat marți privind cererea procurorilor DNA de ridicare a imunității parlamentare în vederea reținerii și arestării deputatului Adrian Gurzău.

În ședința de plen s-au strâns 136 de voturi în favoarea încuviințării reținerii și 130 contra, dar cererea a fost respinsă deoarece nu s-a întrunit cvorumul necesar de 50%+1 din numărul total de deputați din Parlament. Pentru ca cererea să fi fost aprobată, mai erau necesare încă 3 voturi pentru.

Deputatul a cerut colegilor din Camera Deputaților să nu încuviințeze cererea procurorilor anticorupției, motivând că are trei copii minori și doar în libertate își poate pregăti apărarea.

”Am trei copii minori, cel mic are un an şi jumătate, doi părinţi pensionari şi vă cer un vot de respingere a cererii de reţinere şi arestare pentru că nu reprezint un pericol public. Doresc înfăptuirea justiţiei, vă solicit acest vot pentru că dosarul meu în momentul de faţă e în faza în care s-au audiat martorii. Practic printr-un vot pentru reţinere şi arestare nu aş putea să mă apăr şi să administrez probe în favoarea mea”, a declarat Gurzău, în plenul Parlamentului.

Deputatul Adrian Gurzău este acuzat de trafic de influenţă în dosarul privind favorizarea societăţii Carpatica Asig, în care au fost reţinuţi Angela Toncescu şi Dan Hosu.

Potrivit referatului în care procurorilor cer aviz pentru reţinerea şi arestarea parlamentarului, în perioada 8 aprilie – 1 noiembrie 2015, Angela Toncescu, în calitate de membru şi, începând din 2 iulie 2015, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, i-a promis lui Adrian Gurzău, deputat şi administrator în fapt al unei firme, care a şi acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între acea firmă, în calitate de prestator şi Carpatica Asig, în calitate de beneficiar.