Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) vine în sprijinul mediului de afaceri cu o serie de cursuri de imagine și vorbire în public, care vor fi suținute ONLINE, în contextul în care pandemia Covid-19 a mutat activitatea multor companii în mediul virtual.
În general, o prezentare, vânzare sau conversație influențează publicul doar 7% , iar atunci când mesajul trebuie să treacă ecranul calculatorului procentul scade. Diferență constă în felul în care transmiți mesajul prin: atitudine, intonație, frazare și mimică și felul în care îți construiești imaginea pentru evenimentul online.
Potrivit CCIR, abilitatea de a vorbi în public este una dintre cele mai importante capacități care trebuie dezvoltată, în special, acum, când trebuie să vorbim în fața unei camere web. Imaginea corectă, vorbirea clară și livrarea unui mesaj concis asigură succesul unui eveniment și poate determina chiar dezvoltarea companiei și a relațiilor cu potențiali parteneri de afaceri.
Cursurile vor fi împărțite în3 sesiuni, a câte o oră și jumătate, în zile de lucru diferite.
Sesiunea 1:construirea imaginii pentru un eveniment online de succes
Sesiunea 2:construirea mesajului corect care să ajungă la public
Sesiunea 3:exerciții de dicție și respirație corectă pe frazare
Puteți obține mai multe detalii accesând acest link:
https://ccir.ro/2021/01/26/cursuri-de-imagine-si-vorbire-public/