Camera de Comerț și Industrie a României se alătură poziției EUROCHAMBRES și pledează pentru o relansare a relațiilor transatlantice UE – SUA
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), ca membră a Asociației Camerelor de Comerț Europene (EUROCHAMBRES), anunță că susține pe deplin declarația comună lansată de AmCham, EUROCHAMBRESși alte organizații europene de susținere a mediului de afaceri, potrivit unui comunicat de presă al CCIR. Anunțul vine în contextul Summit-ului UE-SUA, care are loc pe 15 iunie la Bruxelles, întâlnire la care UE este reprezentată de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Charles Michel, iar Statele Unite ale Americii sunt reprezentate de către președintele Joe Biden.
„Summit-ul UE-SUA reprezintă un prilej crucial pentru resetarea agendei globale și relansarea relațiilor transatlantice atât la nivel economic și comercial, cât și politic.Pentru Camera de Comerț și Industrie a României, relația cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii este una prioritară din foarte multe puncte de vedere. Ca membră a UE, România este implicată în multe proiecte de infrastructură, cum ar fi strategia pentru regiunea Dunării, proiect vital pentru dezvoltarea comerțului internațional pe cale navigabilă. Totodată, ca partener strategic al SUA, un parteneriat promovat intens de CCIR în mediul de afaceri autohton, suntem foarte interesați de internaționalizarea business-ului românesc, mai exact în extinderea pe piețe pe care suntem mai puțin prezenți”a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.
Astfel, reprezentanții CCIR precizează că este important să fie identificate domenii de cooperare pentru ca SUA și UE pot să se asigure că relațiile transatlantice continuă să genereze prosperitate, stabilitate, bunăstare și leadership.
În comunicatul citat se enumeră mai multe obiective de interes pentru redresarea rapidă și sigură a economiei europene și americane. Este vorba despre:
·Reducerea barierelor comerciale: Pentru comunitatea de afaceri este vital ca barierele comerciale să fie eliminate progresiv, în baza unor acorduri sectoriale de reducere a barierelor, iar disputele tarifare să fie soluționate inclusiv prin deblocarea situației la nivelul OMC.
·Accelerarea redresării economice:Este vital ca ambii actori să facă apel la puterea fiscală și monetară de care dispun pentru a favoriza o redresare economică echilibrată, care să contribuie la consolidarea rezilienței piețelor și a afacerilor în cazul unor viitoare șocuri economice. În egală măsură, s-a propus restabilirea, cât mai curând, a călătoriilor dintre SUA și UE – esențiale pentru libertatea de mișcare a oamenilor de afaceri.
·Orientarea către un viitor verde și digital:Este esențial ca tranziția verde și transformarea digitală să fie adânc înglobate în modelul economic de mâine, care să fie susținut pe deplin de leadershipul transatlantic. În acest sens, comunitatea de afaceri dorește ca propunerea UE pentru Consiliul Comerțului și Tehnologiei să fie preluată, ca un forum pentru avansarea cooperării de reglementare și recunoaștere reciprocă a standardelor, pentru a evita potențiale viitoare dispute între cele două părți.
Declarația comună „Summit-ul UE-SUA: o etapă critică pentru agenda globală” poate fi consultatăaici.
Parteneriatul transatlantic este considerat, de mai bine de 100 de ani, coloana vertebrală a economiei globale.
La nivel economic globale, până acum, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au contribuit la crearea a 16 milioane de locuri de muncă, au generat jumătate din consumul global total, iar economiile celor două state reprezintă 40% din PIB-ul global și peste 40% din comerțul de bunuri și servicii la nivel mondial.