Cămătari arestați în județul Mureș. Cum au câștigat bani din trimis copii la cerșit

Publicat: 24 07. 2020, 21:21
Foto: thehindu.com

Trei persoane, care provin dinjudețul Mureș, au fost reținut de procurorii Direcțieide Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), pentru cămătărie și șantaj. De-a lungul timpului, cămătarii au făcut victime în rândul persoanelor care fac parte din categoriile vulnerabile, neavând posibilități financiare. În cazul în care nu puteau restitui banii împrumutați, oamenii erau obligați să își trimită copiii la cerșit, transmite Spynews.ro.

Doi concubini, cămătari în toată regula, într-o localitate din Mureș

Totul a începutînanul 2015. La acel moment, doi interlopi dintre cei implicați, mai precis, un bărbat și concubina sa,s-au gândit că ar putea să facă bani pe seama oamenilor săraci care le-au căzut în capcană.

În primă fază, cei doi amorezi au împrumutat câteva persoane cunoscute, din orașul Ungheni, județul Maramureș. Ulterior, oamenii au dat împrumuturi cu dobândăoamenilor aflați la ananghie din întreaga localitate, reușind astfel, să își mărească substanțial veniturile.

Sub pretextul că oferă un „ajutor” bănesc vecinilor şi persoanelor foarte sărace din cadrul comunităţii, cei doi concubini percepeau o dobândă între 35% și 50% din suma împrumutată. Menționăm faptul că suma maximă pe care cei doi interlopi o împrumutau era de 100 de lei.

Persoanele sărace, care nu puteau înapoia banii la timp, erauamenințate de gruparea interlopă

La începutul afacerii, sumele erau restituite într-un termen de o lună de zile. De cele mai multe ori, zilele de înapoiere a banilor coincideau cu zilele în care persoanele sărace primeau alocaţiile copiilor, ajutoare de la primărie şi alte indemnizaţii. Interlopii au procedatîn modul acesta tocmai pentru a se asigura că cei care le sunt datori vor avea posibilitatea de a le restitui banii la timp, înainte de a-i chelui pe nevoile de bază.

Termenii și condițiile erau discutate chiar la domiciliul cămătarilor. Acolo, oamenilor li se înmânau banii, iar femeia ținea evidența într-un caiet de datorii, unde nota persoana împrumutată, suma dată, dobânda aferentă şi perioada împrumutului.

Ulterior, la data scadentă sau înainte de această dată, cei doi concubini atenţionau persoanele împrumutate că trebuie să le restituie atât banii, cât şi dobânda, iar în cazul în care datornicii spuneau că nu dispun de sumele respective, interveneau ameninţările cu aplicarea unor corecţii fizice sau cu dublarea sumei datorate. În cazul în care nu restituiau banii, ameninţările erau uneori puse în practică cu ajutorul celuilalt bărbat inculpat sau a altor rude.

Împrumuturile acordate au devenit atât de împovărătoare pentru unele dintre victime, încât acestea nu reuşeau să le mai restituie, iar la fiecare termen depăşit, cei doi concubini dublau suma datorată.

După o bună perioadă de timp, cămătarii și-au modificat propriile reguli, astfel încât să poată câștiga și mai mulți bani, într-un timp cât mai scurt. Dobânzile au ajuns să fie și de 100% din suma împrumutată.

Astfel, inculpaţii ajungeau să apeleze la şantaj pentru a-şi recupera banii împrumutaţi şi câştigul scontat, în sensul că cereau datornicilor, de obicei sub ameninţare, să meargă cu ei la un notar şi să le cedeze toate veniturile obţinute cu titlu de alocaţie pentru copii, ajutor pentru persoane sărace sau alte asemenea indemnizaţii primite de la stat, pe o perioadă cuprinsă între 12 – 18 luni.

Suma câştigată de către inculpaţi ajungea să fie şi de 4 -10 ori mai mare decât suma ce o aveau de restituit datornicii, care erau aduşi într-o stare de dependenţă totală.