Banca Mondială a analizat traiul oamenilor din orașele din România și a întocmit un top în urma căruia rezultă că locuitorii din Cluj Napoca și Oradea sunt cei mai fericiți, pe când la polul opus se situează oamenii din Ploiești, dezamăgiți de orașul în care trăiesc și de calitatea vieții de acolo, Ploieștiul fiind renumit drept cel mai poluat oraș din țară.
Datele au fost incluse în barometrul privind calitatea vieţii la oraşe, realizat de Banca Mondială, în anul 2020, iar în urma analizelor efectuate s-au întocmit mai multe ierarhii, notează Antena 3.
Calitatea vieţii din România şi bunăstarea a fost măsurată cu ajutorul unui barometru urban, iar în urma datelor rezultate s-a constatat că locuitorii orașului Cluj-Napoca sunt cei mai fericți oameni din România. Pe această scară a satifacției orașul de pe malul Someșului este urmat de Oradea, destinație care a fost inclusă și în topul celor mai bune 10 locuri de vizitat din Europa în anul 2022.
În plus, există alte şapte oraşe din vestul, estul şi centrul ţării unde 9 din 10 locuitori sunt încântaţi de condiţiile de trai.
Orașele în care nivelul de satisfacție depășește 90%:
La polul opus se situează reședința județului Prahova, oamenii din Ploiești fiind profund dezmăgiți de condițiile de trai.
8 din 10 locuitori din Băile Herculane sau din Buhuşi spun că nu sunt deloc încântaţi de oraşele lor, în timp ce Ploieşti este reşedinţa de judeţ cu nivelul cel mai scăzut de satisfacţie, de doar 22 de procente.
În ceea ce priveşte analiza în zona educaţiei şi a disponibilităţii magazinelor, sunt înregistrate niveluri ridicate de satisfacţie în mediul urban. Pe de altă parte, jumătate dintre locuitorii ţării noastre spun că România stă prost la capitolul spitale şi sistem medical, mai scrie sursa citată.
Barometrul urban despre calitatea vieții în orașele din România poate fi analizat AICI.