În România sunt cei mai mulţi proprietari de locuinţe din UE – peste 95%, dar aproape jumătate din ele sunt suprapopulate, mai multe generaţii trăind unele peste altele în aceeaşi casă, arată Adevărul.
O cercetare din mai 2022, realizată de fundaţia social-democrată Friedrich Ebert Stiftung – Atitudini şi valori progresiste în România – arată că locuirea devine o problemă din ce în ce mai critică în România.
Astfel, dacă în perioada comunistă accesul la o locuinţă prin intermediul locului de muncă de la stat era ceva normal, treptat, după 1990, statul n-a mai construit nimic, iar locuinţele au început să fie construite de dezvoltatori cu scopul de a genera profit.
„Acest lucru se întâmplă în contextul în care România are cea mai mare rată de suprapopulare a locuinţelor – 45,1% în 2020 –, faţă de 18%, media UE, ceea ce indică nevoia acută de construire de spaţii locative noi.
Mai mult decât atât, România este o ţară din Uniunea Europeană în care populaţia este foarte afectată de privarea severă de locuinţă (14,3% în 2020, comparativ cu 1% în Finlanda şi 2% în Cehia)”, menţionează sursa mai sus citată.
O situaţie deosebit de critică se observă şi în rândul chiriaşilor. Potrivit Eurostat, dacă la nivelul UE 25% dintre chiriaşi alocă 40% sau mai mult din venituri pe chirie, situaţie considerată îngrijorătoare, în România, proporţia acestora este de 46,3%.
Cercetarea mai arată că populaţia este receptivă la susţinerea de către stat a celor care câştigă atât de puţin încât nu-şi pot permite să închirieze sau să cumpere o locuinţă.
Rugat să comenteze acest paradox în care avem mulţi proprietari, dar trăim la grămadă, prof.dr. Gabriel Bădescu, unul dintre autorii principali ai studiului, a răspuns: „Într-adevăr, la nivelul ţării avem o proporţie foarte mare de familii care au locuinţe în proprietate. Peste 90% dintre respondenţii din studiul nostru sunt în această situaţie. Problema ţine însă de modul în care sunt distribuite geografic locuinţele”.
În ultimii ani, a adăugat acesta, migraţia internă a început să ia locul migraţiei înspre alte ţări: „Cei câţiva poli de dezvoltare – Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti şi Timişoara – atrag oameni din restul ţării care îşi găsesc uşor de lucru, adesea cu salarii mult peste cele din localităţile de plecare”.
Însă, aceştia sunt siliţi să trăiască în chirie sau îşi permit să cumpere doar locuinţe mici: „În acelaşi timp, oraşele prospere suferă tot mai mult din cauza aglomeraţiei, a preţurilor mari cu locuirea, şi a faptului că tot mai multe suprafeţe verzi sunt sacrificate pentru construcţii”.
Soluţia ar fi, în opinia universitarului, ca acestor localităţi să li se dezvolte infrastructura de transport public metropolitan, în special feroviar, care să permită extinderea lor în termeni de populaţie şi suprafaţă, fără o scădere a calităţii vieţii.
Sociologul Gelu Duminică consideră că sărăcia joacă un rol esenţial în această ecuaţie a locuirii: „România are, aproximativ, patru milioane de oameni care trăiesc în deprivare materială severă. Iar acei oameni, chiar dacă deţin o locuinţă, nu-şi pot permite costurile de întreţinere singuri. Şi atunci, împart costurile cu copiii şi aşa mai departe. Problema este gradul de sărăcie pe care România îl are, mult mai mare decât ţările vestice, coroborat cu faptul că avem casă, dar trebuie să plătim şi rată. Ceea ce ne îndatorează şi ne sărăceşte şi mai mult”.
Construcţia de locuinţe sociale trebuie să fie o prioritate pentru stat, astfel încât standardul de locuire să fie bun pentru persoanele vulnerabile, dacă vrem să ieşim din cercul vicios al sărăciei, atrage atenţia sociologul.
„Este foarte greu pentru un copil, de exemplu, să performeze la şcoală dacă nu are lumină acasă. Sau condiţii minimale de igienă. În mod logic, el va fi victima discriminării la şcoală. Cu o casă săracă, ai toate riscurile să ai şi o educaţie slabă. Nu ştiu câte case sociale s-au construit în România, în ultimii ani. În zonele în care eu lucrez, numărul tinde spre zero. Iar eu lucrez în zonele cele mai vulnerabile”, adaugă Gelu Duminică.