Călin Popescu Tăriceanu: Este o situație extrem de gravă când un om obișnuit este arestat pentru șase luni doar pe bază de suspiciuni. Justiția trebuie să apere drepturile cetățeanului (VIDEO)

Publicat: 26 05. 2015, 18:37
Foto: B1 TV

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, marți, cu privire la scrisoarea pe care i-a trimis-o președintelui Klaus Iohannis prin care cere demisia președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, și a șefei DNA, Laura Corduța Kovesi, că este o situație extrem de gravă când un cetățean obișnuit este arestat pentru șase luni doar pe bază de suspiciuni.

„Este o situație extrem de gravă, în condițile în care ÎCCJ acuză un cetățean obișnuit, și aici nu vorbesc de politicieni sau alte persoane sus puse, și pune într-o mișcare nu foarte transparentă Parchetul, pentru ca acel cetățean să ajungă în arest pentru șase luni”, a spus Tăriceanu.

„Când avem o hotărâre de nevinovăție a acelei persoane, ne punem întrebări ce se întâmplă cu unele presoane sus puse”, a explicat președintele Senatului, referindu-se la Livia Stanciu, președintele ÎCCJ, și Laura Corduța Kovesi, șefa DNA.

De asemenea, Tăriceanu a explicat și de ce „este treaba Senatului”, oferind un răspuns senatorului Cătălin Boboc, care a declarat, tot marți, că nu înțelege ce legătură are Senatul cu cazul femeii acuzată de șantaj, care a stat șase luni degeaba în închisoare și apoi a fost achitată.

„Noi suntem liberali și ca liberali care vor să apere drepturile cetățeanului am făcut acestă scrisoare. Ce face Senatul ca instituție este altceva”, a mai spus Tăriceanu, care adaugă că este nevoie de acest „semnal de alarmă” pentru că justiția este făcută să apere drepturile cetățeanului și în acest caz, prin complicitatea ÎCCJ și DNA s-a ajuns la abuz de putere.

Un grup de parlamentari i-a adresat marți președintelui Klaus Iohannis o scrisoare prin care cer demisia președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, și a șefei DNA, Laura Corduța Kovesi. Scrisoarea este semnată de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și de senatorii PLR Daniel Barbu, Petru Ehegartner, Ioan Ghişe şi Nicolae Nasta.

Cererea parlamentarilor vine în contextul în care o femeie care a fost acuzată de șantaj la adresa șefei ÎCCJ, a stat șase luni în arest preventiv, după care a fost achitată.

Semnatarii scrisorii îi cer șefului statului să se alăture demersurilor Parlamentului de modificare a Codului de Procedură Penală. (Detalii AICI)

Tăriceanu, despre scrisoarea pe care a trimis-o președintelui