Cazul lui Dan Șova a fost reîntors la Comisia Juridică, după ce Biroul Permanent a decis după o nouă ședință să invalideze votul anterior din Comisia Juridică pentru că nu a fost luat cu cvorum.
Comisia Juridică are termen până marți să ajungă la o hotărâre, dacă nu aceasta va fi luată în Plen, spune Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului.
„Senatul este suveran să ia decizii, chiar în cazul în care Inspecția Juridică va fi în incapacitate de a lua o decizie. Comisia Juridică a fost sesizată să exprime un punct de vedere, dar nu s-a putut ajunge la o concluzie”, a spus Tăriceanu, care a adăugat că rapoartele în cazul Șova au fost retrimise la Comisia Juridică.
Dacă, din consinderente de neatingerea cvorumului în Comisie, nu se va ajunge la o hotărâre în cazul lui Dan Șova, Plenul va putea decide, a mai spus președintele Senatului.
Comisia juridică a Senatului s-a întrunit miercuri pentru a discuta cazul Dan Şova și a hotărât reluarea votului în cazul lui Dan Șova.
Decizia a fost luată cu 4 Pentru, 3 mpotrivă, 1 Abțineri.
Vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu a făcut miercuri o serie de precizări cu privire la modul în care se vor desfășura procedurile în continuare în Senat în cazul Dan Șova.
”În legătură cu solicitarea de către Biroul permanent Comisiei juridice a unui punct de vedere legat de decizia Curții Constituționale în cazul Șova. Am primit un punct de vedere. Din nefericire acest punct de vedere a avut două propuneri, niciuna neîntrunind numărul de voturi necesare pentru a fi adoptat. Acest punct de vedere nu a fost validat în Comisia juridică. Biroul permanent a decis cu 9 voturi „pentru” și 4 ”împotrivă” ca până marți, la reluarea activității Senatului, Comisia juridică să se întrunească și să elaboreze o hotătâre cu privire la ce trebuie făcut, hotărâre care să fie supusă plenului. Dacă marți, când reluăm ședința, decizia Comisiei juridice nu e adoptată în condiții regulamentare, conform procedurilor, decizia va fi luată în plen”, a explicat Cristian Dumitrescu.