Călin Nistor, procurorul care a preluat recent conducerea interimară a DNA, vine cu precizări după înregistrarea apărută în spațiul public, în care procurorii Florentina Mirică și Anca Jurma discută despre un dosar care l-ar viza.
Potrivit înregistrării prezentate de stiripesurse.ro, Nistor ar fi vizat într-un dosar, acuzația fiind legată de o mită de un milion de euro. În materialul audio, Jurma îi cere lui Mirică informații despre plângerea care îl vizează pe Nistor. Cauza ar fi fost initial investigata de Florentina Mirica, insa in luna octombrie a fost trimisa Sectiei pentru Investigarea Infracțiunilor din Justitie. Din dialogul dintre cei doi magistrați rezultă că plângerea nu contine date elocvente pentru realizarea unei anchete, însă Florentina Mirica, procurorul care avea cauza spre solutionare, susține că nu l-a clasat pentru a nu ridica suspiciuni. ”Nu poți să spui că cineva a luat șpagă un milion de euro, dar nu spui în ce dosar, ce a făcut, cum, ce fel. Din punctul meu de vedere, asta nici nu trebuia înregistrată pe penal”, spune Mirică la un moment dat, potrivit înregistrării.
De altfel, se pare că Laura Codruța Kovesi le-ar fi făcut dosare lui Nistor, Mihaelei Iorga și altor procurori din DNA chiar în aceeași zi.
Într-un comunicat postat pe site-ul DNA, Călin Nistor susține că nu cunoaște nimic despre vreo cauză penală care să-l privească.
”Nu cunosc nimic despre vreo cauză penală care sa mă privească. Nu i-am cerut niciodată fostului procuror șef al DNA, Anca Jurma, și nici altui procuror din subordine să-și încalce principiile deontologice și de legalitate care guvernează ancheta desfășurată într-un dosar penal. De asemenea nu am avut niciodată vreo discuție cu vreun procuror care ar fi avut în lucru vreo cauză care să mă privească”, transmite Nistor.
Acesta precizează că în toată cariera sa a respectat normele legale și codul deontologic al magistraților.
“La data la care s-ar fi purtat acea discuție din înregistrare, toate cauzele care-i vizau pe magistrați, inclusiv cu procurori DNA, erau trimise la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
Este firesc ca toate cauzele care priveau magistrați sau orice alte persoane să fie soluționate cu celeritate, pentru că în situația în care aceștia au săvârșit vreo faptă penală să fie dispuse măsurile legale, iar în situația în care nu ar fi fost constatată vreo astfel de faptă sa fie dispusă o soluție de netrimitere în judecată.
Așa cum rezultă din discuția înregistrată, sesizarea respectivă era informă, adică potrivit art. 294, alin. 2, din CPP – În situația în care plângerea sau denunțul nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este incompletă ori neclară, se restituie pe cale administrativă petiționarului, cu indicarea elementelor care lipsesc”, a mai explicat Nistor, potrivit comunicatului DNA.