Călin Nistor rămâne șef interimar la Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Decizia a fost luată, miercuri, la CSM.
”Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât continuarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie a domnului procuror NISTOR CĂLIN, după încetarea mandatului în funcţia de procuror şef adjunct la Direcţia Naţională Anticorupţie, începând cu data de 25.05.2019.
De asemenea, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât menţinerea delegării în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a domnului procuror NISTOR CĂLIN, după data de 25.05.2019, data încetării mandatului în funcţia de procuror şef adjunct la Direcţia Naţională Anticorupţie, începând cu data de 25.05.2019.”, a anunțat CSM.