Șefia DNA va fi preluată de către procurorul-șef adjunct Călin Nistor, după ce procuroarea Anca Jurma a anunțat că nu vrea să mai conducă interimar instituția, informează dcnews.ro.
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a reunit luni în ședință pentru a discuta prelungirea mandatului interimar deținut de Anca Jurma la conducerea DNA. Jurma, însă, a anunțat că nu vrea să mai conducă instituția.
Într-un mesaj postat marți pe site-ul instituției, Jurma și-a motivat decizia: ”Evenimentele recente, inclusiv folosirea într-un scop injust și denaturarea sensului unei convorbiri private în care căutam soluții, legale și corecte, pentru mai buna desfășurare a activității instituției, m-au determinat să apreciez că nu mai am condițiile necesare pentru a continua să îndeplinesc această funcție conform viziunii și obiectivelor pe care mi le-am propus când am acceptat-o”.
Ea a mai spus că a acceptat cu greu să conducă DNA, ”într-un moment în care DNA se afla într-o situație dificilă”.
”M-am solidarizat și mă voi solidariza întotdeauna cu foarte mulți colegi care, cu eforturi deosebite, cu onestitate, cu sacrificii personale și făcând față oricăror presiuni, au reușit să probeze fapte grave de corupție, indiferent de rangul sau notorietatea persoanelor implicate, și să aducă înapoi averi furate, să recupereze pagube produse bugetului statului. Datorită lor, sunt mulți oameni în România care sunt convinși că se poate face dreptate, că funcția sau averea cuiva nu sunt suficiente ca să îl protejeze în fața legii, dacă a încălcat-o, și că nu vom lăsa corupția să prolifereze la infinit.
Nu m-am solidarizat și nu mă voi solidariza cu abuzuri în îndeplinirea actului de justiție, indiferent de către cine s-ar comite. Aceste abuzuri nu trebuie să existe, iar dacă există, ele trebuie sancționate. Cred într-o justiție cu mâinile curate.
Nu mă solidarizez însă nici cu maniera în care unii procurori au înțeles să își exprime nemulțumiri profesionale sau personale folosind metode ascunse, nelegale și nedeontologice, nedemne de un magistrat. Cred că s-a ajuns prea departe și cred că a venit momentul ca aceste practici să înceteze”, a mai transmis Jurma.