Călin Bota (PNL), după ce a apărut dovada întâlnirii Georgescu-Potra-Sechila, de la ferma din Ciolpani: Instituțiile statului trebuie să afle cine este în spatele acestor relații și care este scopul și rolul lor (VIDEO)

Călin Bota (PNL), după ce a apărut dovada întâlnirii Georgescu-Potra-Sechila, de la ferma din Ciolpani: Instituțiile statului trebuie să afle cine este în spatele acestor relații și care este scopul și rolul lor (VIDEO)
Sursa foto: Facebook / @Călin Bota

Călin Bota (PNL) a comentat în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, dovada întâlnirii dintre Călin Georgescu, Horațiu Potra și Eugen Sechila, de la ferma din Ciolpani.

„Instituțiile de forță ale statului român trebuie să fie mult mai atente și mult mai prezente decât au fost până acum”

Bota a subliniat că declarațiile lui Georgescu au generat mai multe neclarități decât clarități și că informațiile disponibile confirmă aceste întâlniri. El a cerut instituțiilor statului să investigheze cine se află în spatele acestor relații și care este scopul și rolul lor.

“Da, este un lucru elocvent, până la urmă, pentru că și din declarațiile lui Călin Georgescu au rezultat mai multe neclarități decât clarități, iar fotografiile și toate celelalte informații, care au ajuns în zona publică din partea celor care au fost în proximitatea acestor întâlniri, nu fac altceva decât să confirme acest lucru. E de aflat de către instituțiile statului, așa cum s-a mai spus și o repet și eu, ce anume a stat la baza acestor relații, cine e în spatele acestor relații și care este scopul și rolul lor pentru ceea ce trebuia să se întâmple sau ceea ce voiau să se întâmple și ce doresc să se întâmple în continuare.

Mie mi se pare că, în acest moment, instituțiile de forță ale statului român trebuie să fie mult mai atente și mult mai prezente decât au fost până acum și e un duș rece care, probabil, că va trebui aprofundat la nivelul acestora, pentru că sunt lucruri care nu trebuiau să se petreacă, așa cum s-au întâmplat până acum. Este un lucru extrem de clar și elocvent pentru toată lumea, așa cum o spuneți și dumneavoastră, cum se gândesc mulți dintre români, pentru că sunt lucruri asupra cărora ar fi trebuit să se intervină cu mult timp înainte”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`