Călătorie de coșmar pentru un tânăr nevăzător! Controlorul nu l-a lăsat să urce la cușetă cu patrupedul care îl însoțea!

Călătorie de coșmar pentru un tânăr nevăzător! Controlorul nu l-a lăsat să urce la cușetă cu patrupedul care îl însoțea!
Foto: Silviu Roșu, facebook

Un tânăr nevăzător a trăit o situație umilitoare după ce un controlor CFR Călători a refuzat să-l lase să-și ocupe locul la cușetă alături de câinele ghid care îl însoțea. Acesta călătorea de București la Cluj și după gestul lipsit de compasiune al controlorului a povestit calvarul prin care a trecut pe pagina sa de facebook.

”Dragi prieteni, vă povestesc o întâmplare care din nou scoate la iveală incompetența cu care mă confrunt de ani buni, de-a lungul călătoriilor mele lungi cu trenul. Luni, în data de 27 Ianuarie 2020, mă îndreptam liniștit spre gara, de unde urma sa călatoresc la Cluj. Menționez că eram împreună cu câinele ghid, dar când sa ajung lângă vagonul de cușetă, ce să vezi, domnul controlor s-a impus brusc prin forță fizică spunându-mi, într-un mod foarte agresiv că nu am voie cu câinele în Vagonul de cușetă” a scris Silviu Roșu pe pagina sa.

Tânărul a încercat să explice situația sa și faptul că este dependent de ajutorul pe care câinele i-l oferă dar controlorul nu s-a lăsat înduplecat, chiar dacă legea era de partea călătorului.

’’Am început, desigur, sa spun aceeași poveste a nu știu câta oară : că am circulat de mai multe ori și este posibil pentru că există o lege care permite accesul câinilor ghizi în orice mijloc de transport. Dumnealui a continuat, fără să coboare tonul, să-mi interzică urcarea mea în tren, în condițiile în care mai erau 3 minute până ce trenul pleca. El continua să-mi arate cu degetul unde e celalalt vagon, de clasa a doua, unde după el aș fi avut voie, de menționat că sunt nevăzător și, evident, nu vedeam unde îmi arata cu degetul. În fine, am încercat să-l conving că există legea 448, articolul 64 care permite accesul liber al câinilor în orice loc, a continuat să fie agresiv, m-a ținut la capătul culoarului, a continuat să tipe agresiv la mine, nici măcar nu a încercat să găsească o variantă pentru a-mi ocupa și eu locul în cabina de cușetă” a mai povestit băiatul.

Neajungând la nici o întelegere cu angajatul CFR, care devenise agresiv, tânărul a apelat la poliție. Poliția i-a dat dreptate însă nu a scăpat de o situație cel puțin penibilă pentru că a plecat trenul cu tot cu agentul care a venit la fața locului, tot din cauza controlorului în cauză.

”În acel moment, în care mă simțeam umilit și obosit, am sunat la 112 și i-am explicat celor de la poliție ce mi s-a întâmplat. La stația Ploiești a venit o doamnă polițistă, m-a legitimat, i-am explicat toată situația, ca în final să-mi spună că am dreptate și trebuie să-mi ocup locul. “Domnul” controlor a înțeles în sfârșit, dar nu a ezitat să-mi spună, bătându-se cu pumnul în piept că tot el are dreptate, dar pentru a-mi arăta că e om bun mi-a găsit un loc. Vreau să subliniez faptul că majoritatea oamenilor din mai multe cabine de cusetă mă asteptau să vin la ei, să dorm, dar cea mai mare problemă o avea controlorul pentru că, în legea lor învechită din minte nu apare că avem voie și noi să circulăm cu un câine ghid. O fază foarte amuzantă, în momentul când polițista a venit să vorbească cu mine. Bineînțeles că atât de incompetenți sunt încât a plecat trenul cu tot cu ea, până la următoarea stație, a început să se certe cu controlorul pe motiv că nu a ținut trenul în stația de la Ploiești”

Băiatul spune că legislația nu este gândită în favoarea persoanelor cu deficiențe de vedere care sunt dependente de câinele însoțitor.

”Uitați cum este făcută legea CFR călători. Se pare că trebuie să cumpăr bilet pentru toate celelalte 5 locuri din cusetă. Dar de ce ar trebui să fac eu asta? Pentru că sunt nevăzător? Când, oare se vor gândi cei de la CFR călători și la această categorie de persoane? Mie nu-mi vine să cred că un controlor era să mă lase cu ochii în soare, în Gara de nord din București.
Este permis transportul micilor animale domestice vii (până la mărimea unei pisici domestice) care nu sunt periculoase şi sunt transportate într-o cuşcă , ca bagaj de mână. Cuşca trebuie să fie confecţionată astfel încât să excludă orice prejudiciu pentru călători şi bagaje. Animalele domestice mici precum şi câinii însoţitori pentru persoane nevăzătoare sunt transportaţi gratuit.
Transportul câinilor care nu sunt sau nu pot fi transportați în cuşti, ca bagaje de mână, este permis cu condiţia să fie ţinuţi în lesă şi să poarte botniţă. Pentru această categorie de câini trebuie să se plătească o legitimaţie de călătorie.
Sunt excluse de la transport orice animale purtătoare de boli contagioase. Este interzis transportul animalelor în vagoanele dotate cu echipamente de restaurant, cu excepţia câinilor însoţitori pentru persoanele nevăzătoare. În plus, câinii însoţitori sunt scutiţi de obligaţia de a purta botniţă.
Câinii si pisicile sunt admise în vagoanele de dormit sau cușeta, atunci când proprietarul și eventualii însoțitori cumpără legitimații de călătorie internațională și supliment de rezervare pentru toate locurile din compartiment.
Un animal luat într-un tren este în grija proprietarului său. El este responsabil pentru eventualele daune cauzate de acesta.
Intrepriderile feroviare care participă la transportul international cu trenuri de noapte, pot prevedea, în general sau pentru cazuri izolate, condiții diferite de acestea.
Închei cu amărăciune această postare și spun, așa trebuie să se comporte un controlor de la CFR? Când ne vom schimba și noi puțin mentalitatea, ca să fim și noi mai îngâduitori cu cei din jurul nostru? De când îl am pe Basil care ma ajută atât de mult, cu multe replici și jigniri m-am confruntat, dar să nu fiu lăsat să urc în tren..nu mi s-a mai întâmplat până acum” a concluzionat acesta.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`