După ce la începutul anilor 2000 a ajuns pentru prima dată în România, Jonas, un tânăr german din Berlin, a rămas nemulțumit.
Însă, acum câțiva ani a revenit în țară și susține că totul s-a schimbat, iar oamenii l-au cucerit, notează Adevarul.ro.
Jonas este din Berlin și, după cum spune chiar el, este un fan înfocat al României, dar nu așa a început totul.
„La început, prin anii 90-2000 aveam cu totul altă impresie. Prin 1997 niște tipi din Estul Europei, nici nu știu exact ce nații erau, au furat-o pe bunica mea. Bine, trebuie să recunosc că pe atunci nu aveam o impresie prea bună despre estici în general, dar românii și ungurii îmi erau cumva cei mai antipatici”, a declarat acesta.
Tânărul a ajuns în acea perioadă la Timișoara și susține cu nu i-a plăcut deloc: „Era mizerie mare pe străzile orașului, sărăcie mare, oamenii se purtau cumva ciudat când aflau că ești străin. Numai că nu săreau pe mine să îmi ceară bani sau diverse favoruri. Mi s-a părut ciudat, totul era cenușiu și mirosea a canalizare.”
Când s-a întors la București câțiva ani mai târziu, în interes de afaceri, a fost surprins să constate că România părea schimbată.
„Nu știam dacă e doar pentru că București e capitala și m-am gândit că e diferența asta uriașă față de ce am văzut la Timișoara doar pentru asta. Apoi, am ajuns la Cluj, un oraș mai mic decât București, dar ceva mai mare decât Timișoara și am descoperit și acolo o Românie mult, mult schimbată în bine. Am fost și la Sibiu, alt oraș frumos.
La Cluj și la București mi-am făcut și prieteni. Azi încă visez priveliștea Clujului de pe un deal cu multe terase, străzile liniștite ale Sibiului, dar și centrul Bucureștiului. Sunt zone în centrul Sibiului și a Clujului care aș zice că nu sunt cu nimic mai prejos decât Berlinul sau alte orașe din Germania, iar în București e puțin altfel de frumusețe. Aș zice că dacă Sibiu și Cluj seamănă cu niște orașe germane, Bucureștiul e un fel de mic Paris, așa cum am văzut că i se și spune”, a susținut Jonas.
De asemenea, acesta este surprins de schimbările care au avut loc în România în ultimii ani.
„Prima dată când am fost aici, oamenii purtau haine ponosite și atmosfera era tristă. Acum, aș zice că voi românii vă îmbrăcați și vă purtați ca nemții și ca orice om din Vestul Europei. Ok, salariile aici în România sunt mult mai mici, în timp ce prețurile sunt cam ca la noi.
Da, asta nu prea e de bine. Dar deși aveți multe probleme economice, cred că sunteți pe drumul cel bun. Mă amuz când mă gândesc, pe vremuri nu vă suportam, dar acum vă visez, mi-ați intrat în suflet. Și chiar le-am recomandat unor amici să își facă o parte din concediu la voi”, a mai spus acesta.