Călărași: Un bărbat care ispășește o pedeapsă de 20 de ani pentru omor, condamnat la închisoare pe viață din cauză că a asasinat alte două bătrâne

Publicat: 08 03. 2016, 18:37
Foto: fluierul.ro

Tribunalul Călărași a condamnat un criminal în serie la închisoare pe viață pentru că a ucis două bătrâne.

Potrivit unui comunicat PÎCCJ remis Mediafax, „Tribunalul Călăraşi a hotărât condamnarea inculpatului Strugaru Ionuţ la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat, viol şi violare de domiciliu. La data de 16 februarie 2016, hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă la Curtea de Apel Bucureşti prin retragerea apelului de către inculpat”.
Bărbatul execută deja altă pedeapsă 20 de ani pentru omor.

Anchetatorii susțin că în 2008, Strugaru a consumat băuturi alcoolice la un bâlci organizat în Călărași și în localitatea natală Grădiştea, iar apoi a intrat în locuinaţa unei bătrâne de 82 de ani, potrivit Mediafax.

În prima cameră a căutat bani sau alte valori apoi a ajuns în încăperea unde victima dormea.

„S-a deplasat la aceasta, a trezit-o prin aplicarea unor lovituri cu pumnii în faţă şi a somat-o să-i spună unde ţine banii”, conform rechizitoriului.

 Conform actului de sesizare a instanţei, Strugaru a lovit-o pe octogenară de mai multe ori, iar apoi a violat-o. „După consumarea raportului sexual, bănuind că victima l-ar putea recunoaşte, inculpatul a continuat să o lovească până când aceasta a decedat ca urmare a agresiunilor, după care a lăsat cadavrul ascuns parţial sub pat”, se mai precizează în rechizitoriu.
 Anchetatorii susţin că a Artur Ionuţ Strugaru s-a spălat la o fântână din apropierea casei, iar a doua zi şi-a ars hainele purtate la comiterea faptei.

Un an mai târziu, bărbatul a consumat băuturi alcoolice la un bar din Grădiştea, iar apoi a intrat în locuinţa unei bătrâne de 71 de ani.

 ”A pătruns în casă prin escaladarea gardului şi forţarea uşii de acces, după care a căutat bani în prima cameră. În continuare, s-a deplasat în camera în care victima dormea cu televizorul pornit. Având în vedere că victima s-a trezit şi a început să ţipe, inculpatul a lovit-o în cap cu o săpăligă luată de la faţa locului, iar apoi a întrebat-o unde se găsesc banii”, se spune în rechizitoriu.

Pentru că victima i-a spus că nu are bani, Strugaru a continuat să o lovească în cap cu săpăliga şi cu un ciocan, iar apoi i-a dat foc.