Călărași: Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un pom

Publicat: 16 04. 2012, 10:10
Foto: ziarulunirea.ro

Două persoane au murit, duminică seară, iar alte două au fost rănite, după ce maşina în care se aflau s-a lovit violent de un pom de pe marginea drumului, pe DN 3 Bucureşti-Călăraşi, la ieşirea din Lehliu Gară, după ce şoferul nu a adaptat viteza la carosabilul umed şi a pierdut controlul volanului, potrivit Mediafax.

Din primele cercetări a reieşit că,  din cauza carosabilului ud şi a vitezei neadaptate, şoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar maşina a derapat, a ieşit de pe şosea şi s-a izbit violent de un copac.

Şoferul maşinii, un bărbat în vârstă de 36 de ani, şi unul dintre pasagerii autoturismului, o femeie de 20 de ani, şi-au pierdut viaţa în urma impactului, iar celalţi doi ocupanţi ai autovehiculului au fost răniţi – o femeie în vârstă de 20 ani, scoasă cu greutate dintre fiarele contorsionate ale maşinii de către echipajul de descarcerare al pompierilor militari şi un bărbat de 33 de ani, acesta având leziuni uşoare.