Aproximativ 200 de copii din satul Coslogeni vor beneficia, în mai puțin de un an, de o școală modernă, echipată cu aparatură de ultimă generaţie, realizată din bani europeni, scrie Adevarul.
Școala din sat a fost construită în urmă cu 60 de ani și a mai fost reparată, însă lucrările au fost minore.
Valoarea totală a proiectului, care a demarat la sfârșitul săptămânii trecute, se ridică la 4.825.024,17 lei, din care valoarea totală nerambursabilă reprezintă 3.653.811,32 lei.
Consiliul Judeţean Călăraşi a anunţat că pe lângă consolidarea clădirii şi schimbarea pardoselii, a acoperişului și construirea unui grup sanitar modern, la şcoala se va ridica o sală de sport cu cele mai noi şi performante aparate pentru educaţie fizică.
De asemenea, școala va fi dotată cu 7 table ergonomice, 20 de calculatoare, o imprimantă multifuncţională, un videoproiector, un ecran de proiecţie, 20 de softuri educaţionale, 20 de licenţe Windows şi 4 aparate multifuncţionale.