Cadrele didactice ar putea avea prioritate la vaccinare începând din 1 martie. Valeriu Gheorghiță: Luăm în calcul posibilitate a vaccinării personalului din învăţământ prin echipe mobile

Cadrele didactice ar putea avea prioritate la vaccinare începând din 1 martie. Valeriu Gheorghiță: Luăm în calcul posibilitate a vaccinării personalului din învăţământ prin echipe mobile
Foto. Inquam Photos / Octav Ganea

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, spune că, începând din 1 martie, cadrele didactice ar putea avea prioritate la vaccinare. Pentru vaccinarea angajaților din sistemul de învățământ ar putea fi folosite echipe mobile care să meargă la inspectoratele școlare, în școli sau săli de sport. Și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea joi seară că există, în continuare angajamentul de a acorda prioritate la vaccinare cadrelor didactice. Asta deși, anterior, Valeriu Gheorghiță precizase că deocamdată nu se ia în calcul o schimbare a strategiei de vaccinare.

Valeriu Gheorghiță spune că angajații din învățământ ar putea avea prioritate la vaccinare din luna martie

„A fost o discuţie pe care am avut-o cu domnul ministru Sorin Cîmpeanu, la finalul lunii ianuarie, după ce s-a pus în vedere planul redeschiderii şcolilor, ne doream să creăm o prioritizare suplimentară la vaccinare pentru personalul din învățământ.

Dar din considerentul legat de limitarea numărului de doze, pentru că am primit mai puţin cu 93.000 de doze în săptămâna 18-24 ianuarie (…), scenariul nu a mai putut fi pus în aplicare, având în vedere şi reprogramările.

Ceea ce noi luăm în calcul la acest moment (…) e o analiză de posibilitate a vaccinării personalului din învăţământ cu prioritate, prin echipe mobile. Şi anume, să se efectuate în primul rând vaccinarea cadrelor didactice care sunt la interfaţa directă cu elevii, a personalului din creşe şi grădiniţe”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare, la Antena 3.

În acest contex, Valeriu Gheorghiță a precizat că acest plan ar putea fi pus în aplicare din luna martie.

„Ar fi fezabil acest plan de la 1 martie, să putem pune în aplicare această prioritizare”, a mai spus medicul militar.

Ministrul Educației: Există, în continuare, angajamentul de a prioritiza personalul din educație

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi seară, într-o intervenție pe B1 TV, că se are în vedere în continuare o modalitate de prioritizare la vaccinare a angajaților din învățământ.

”Există, în continuare, angajamentul de a prioritiza personalul din educație. Există un număr de 200.000 de angajați care și-au manifestat dorința de vaccinare, 117.000 sunt deja programați, acele programări se vor respecta și, cu siguranță, în cursul lunii februarie va fi identificată modalitatea de prioritizare de către cei care trebuie să prioritizeze, respectiv colonelul Gheorghiță , care este coordonatorul campaniei de vaccinare, pentru diferența de la 117.000 la 200.000. Este vorba despre 83.000 de angajați din învățământ care sunt convins că vor putea să fie programați prioritar în cursul lunii februarie. Este un element important pentru derularea cursurilor cu prezență fizică în condiții de siguranță sanitară”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Potrivit datelor publicate joi seară de Ministerul Educației, în primele patru zile de la redeschiderea școlilor, la nivel național au fost testați pozitiv cu coronavirus 244 de elevi și 329 de angajați din învățământ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)