Cadavru înfășurat în covoare găsit în cămară unei locuințe din Prahova
Cadavrul unui bărbat, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit, înfășurat în mai multe covoare, chiar în cămara propriei locuințe din Izvoarele.
Criminalul a sunat la 112 pentru a mărturisi fapta
Se pare că descoperiea macabră ar fi fost făcută chiar de unul dintre vecinii bărbatului, fiind și cel care ar fi alertat autoritățile. Oamenii legii au stabilit că ar fi fost vorba despre un omor, după primirea unui telefon la 112 chiar în timpul cercetărilor de la fața locului, la capătul firului fiind călăul bărbatului, care și-a mărturisit fapta, conform Realitatea.net.
Omorât de propriul nepot
Se pare că bărbatul ar fi fost omorât chiar de nepotul său, în urma unu conflict care ar fi avut loc între cei doi în seara zilei de sâmbătă, 12 noiembrie, pe fondul consumul de alcool. Cei doi s-ar fi certat după ce au băut împreună și ar fi avut loc o altercație care -a finalizat cu decesul bărbatului în vârstă de 57 de ani. În timpul conflictului, nepotul a luat o sticlă de bere cu care și-a lovit unchiul, după care l-a călcat în picioare până când acesta a rămas fără suflare. Momentan cauza conflictului nu a fost stabilită. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, în vederea efectuării necropsiei.