Cadavru găsit în râul Natisone din Italia. Ar putea fi Cristian Molnar, tânărul român căutat trei săptămâni
După trei săptămâni de căutări intense, pompierii italieni au scos un cadavru din râul Natisone, care se presupune a fi al românului Cristian Molnar, dispărut în apele învollburate pe 31 mai.
Găsirea corpului a fost posibilă datorită scăderii nivelului apei. Trupul neînsuflețit a fost descoperit nu departe de locul unde se aflau corpurile celor două prietene ale sale, Patrizia și Bianca.
Căutările au fost neîntrerupte de la data dispariției celor trei. În zilele imediat următoare tragediei, au fost recuperate cadavrele celor două fete. Astăzi, datorită scăderii nivelului apei, a fost găsit și ultimul cadavru. Deși nu există încă o identificare oficială, se bănuiește că trupul găsit aparține lui Cristian Molnar. Autoritățile urmează să confirme identitatea cadavrului.
Cristian Molnar, un tânăr de 25 de ani, se află alături de două prietene, Patrizia Cormos (20 de ani) și Bianca Doros (23 de ani) în albia râului pentru a face fotografii. Din cauza ploilor abundente, nivelul apei a crescut rapid, luându-i pe toți trei pe neașteptate.
Trupurile neînsuflețite ale celor două fete au fost repatriate și înmormântate în Satu Mare.