„Ca bărbat, lumea te trimite la muncă”, explicația unui bărbat prins la cerșit, îmbrăcat în haine de măicuță

Ca bărbat, lumea te trimite la muncă, explicația unui bărbat prins la cerșit, îmbrăcat în haine de măicuță
Sursa foto: Freepik

Un individ pe nume B. Istvan, în vârstă de 30 de ani a bătut drumurile prin întreaga țară, dându-se drept călugăriță și cerșind bani pe stradă, în numele unei mănăstiri și pentru o cauză socială.

Escrocul este de fapt Bacău și se pare că ar avea probleme psihice. El a fost prins și amendat în toată țara, din localitatea de origine și până în București, iar zilele trecute el a fost prin în aceeași ipostază la Satu Mare.

Pentru eficiență, escrocul acționează în apropierea lăcașurilor de cult

De obicei, pentru a-și mări puterea de a-i impresiona ăpe trecători, individul se plasează în zona lăcașurilor de cult, acolo de unde a și fost ridicat de cele mai multe ori. Este foarte eficient și puțini oameni își dau seama că, de fapt, sub straiele de măicuță se află un bărbat.

”L-am luat din zona centrală a municipiului Satu Mare și l-am dus la Gara CFR. Când am ajuns la destinație nu i-am luat bani, că am zis să fac și eu o faptă bună. Mi s-a părut dubios în momentul în care mi-a mai cerut și zece lei.

Care călugăriță îți mai cere bani după ce faci o faptă bună? Evident că nu i-am dat, dar l-am lăsat în plata Domnului”, a spus un taximetrist din municipiul Satu Mare pentru presa locală.

Ca bărbat, lumea te trimite la muncă

La sediul Poliției Locale, el le-a declarat polițiștilor locali că este mai profitabil să cerșească deghizat în femeie, mai ales când simulează și un handicap: „Ca bărbat, lumea te trimite la muncă. Îți mai trage și un pumn în cap”, a spus el, potrivit presasm.ro.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`