La avanpremieră, comedia horror „Buzz House The Movie” a umplut sălile de cinema din toată țara. Potrivit reprezentanților industriei, 23 aprilie a devenit Buzz Day (n.r. traducere „ziua buzz”).
De la concepție până la proiecția pe marele ecran, procesul de realizare al filmului a durat doar trei luni. Scenariul a fost scris și finalizat în doar trei săptămâni, iar filmarea a avut loc doar 21 de zile. Post-producția s-a desfășurat la fel de rapid, filmul fiind montat și adus la forma finală în doar o lună de la încheierea filmărilor.
,,După cele patru sezoane reușite de reality online, am simțit nevoia să aducem Buzz House și pe marele ecrane. Deși părea imposibil, am reușit să facem un produs care livrează. Ne-am asumat că unora o să le placă, iar alții ne vor critica. Aveam totuși încredere că o să creăm un hype și oamenii vor fi încântați. A fost o muncă de echipă, iar faptul că actorii sunt influenceri cunoscuți a fost parte din rețeta reușită de sales. Sperăm să menținem vânzările sus și filmul să stea cât mai mult timp în cinema”, mărturisește Andrei Șelaru (Selly), producător și actor Buzz House.
,,Recordul ăsta de vânzări confirmă ce credeam de prima dată când am deschis internetul: că oamenii vor să își vadă creatorii de conținut preferați cum sunt alergați prin pădure cu toporul. Tot timpul mi s-a spus că nu există piață în România pentru așa ceva. Uite că există și apreciază. Mulțumim!”, spune Radu Alexandru, scenaristul filmului.
,,Fie ca “Buzz Day” să fie everyday, după ce am văzut peste 28 de multiplexuri și sute de ecrane transformate în adevărate „Buzz House”-uri pentru pasionații de horror românesc. Cu o zi extraordinară în spate, este clar că Buzz House rămâne o atracție nelipsită în lumea cinematografică. Mașinile de popcorn rămân în acțiune iar spectatorii sunt invitați să-și rezerve fotoliile preferate pentru o experiență de vizionare memorabilă în continuare”, declară Ioana Ionescu, Head of Marketing Cinema City România.
Costul proiectului a fost de un milion de euro, fiind un nou succes al Selly Media și Vidra Productions. Buzz House The Movie Este cel de-al treilea film ce îl are actor și producător pe Andrei Șelaru (Selly) și cel de-al 10-lea proiect marca Vidra Productions, potrivit Adevărul.ro.
Succesul filmului continuă seria de filme îndrăgite a casei de producție, care a reușit să aibă șapte din cele 10 filme, aflate în topul vânzărilor din ultimii 30 de ani.