Primarul comunei buzoiene Cernăteşti, Valerică Şercăianu, a provocat, marţi seară, un accident rutier în urma căruia o adolescentă a murit, iar alta a fost rănită, informează Mediafax.
Edilul se afla sub influenţa alcoolului în momentul în care a provocat accidentul, el având o alcoolemie de 0,38 la mie. El se ducea spre Buzău, întorcându-se de la Primăria din Cernăteşti, unde ar fi consumat alcool cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Constantin şi Elena.
Valerică Șercăianu ar fi făcut o depăşire neregulamentară, acroşând două adolescente de circa 15 ani care mergeau pe marginea drumului, după care ar fi lovit o altă maşină. În final, autoturismul condus de primarul din Cernăteşti s-a oprit într-un stâlp de pe marginea drumului, pe care l-a scos complet din pământ.
Potrivit unor surse din Spitalul Judeţean Buzău, una dintre adolescente a fost stabilizată, însă cea de-a doua nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul.