Un bărbat în vârstă de 56 ani din localitatea buzoiană Vâlcelele a murit carbonizat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce gospodăria i-a fost cuprinsă de flăcări, informează Mediafax.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău au afirmat că localnicii din Vâlcelele au fost cei care au sunat la 112 și au cerut sprijinul pompierilor, după ce au observat că flăcările au cuprins o gospodărie din zonă.
Trei autospeciale s-au deplasat la fața locului, două cu apă și spumă precum și o ambulanță SMURD.
La momentul la care pompierii au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta cu violență, fiind amplificat de vântul puternic.
Echipele de intervenție au acționat rapid pentru localizarea și stingerea incendiului, fără a avea date dacă în casa cuprinsă de foc se află și proprietarul.
După stingerea incendiului, pompierii au găsit în locuință cadavrul carbonizat al proprietarului casei, un bărbat de 56 de ani, care locuia singur.
Locuința a fost distrusă aproape în totalitate.
Specialiștii din cadrul ISU Buzău au afirmat că incendiul ar fi izbucnit din cauză că un coş de fum nu ar fi fost protejat corespunzător faţă de materialele inflamabile.