Buzău: O femeie a ars de vie în propria mașină. Pompierii, criticați că au ajuns prea târziu

Publicat: 02 10. 2014, 08:57

O femeie a ars de vie în propria maşină în urma unui accident care a avut loc la ieşirea din Buzău. Femeia nu a putut fi scoasă din maşina care ardea ca o torţă, iar medicilor le-a fost teamă se se apropie de autoturism.

Şoferii care se aflau în trafic au anunţat imediat accidentul, dar susţin că pompierii au ajuns abia după o jumătate de oră.

Martorii spun că femeia a pierdut controlul volanului, s-a izbit violent de un camion care circula dinspre Buzău şi apoi s-a răsturnat pe câmp. Imediat, maşina a luat foc, iar oamenii aflaţi în zonă nu au putut interveni pentru a stinge flăcările.

Echipajul unei ambulanţei aflat în trecere a oprit, dar medicilor le-a fost teamă să se apropie de maşina care ardea ca o torţă.

„A derapat, a intrat pe partea asta într-un tir a intrat pe partea asta a luat foc şi acolo a rămas. Am sunat la pompieri pompierii n-au venit,  au venit cu întârziere foarte mare”, a declarat o martoră.

Pompierii au fost huiduiţi când au ajuns la locul accidentului de oamenii aflaţi în jurul maşinii. Aceştia i-au acuzat că au ajuns cu o jumătate de oră după apelul la 112.