Mai multe persoane au fost rănite, vineri, la Buzău, în urma unui scandal izbucnit într-un bar din oraș, în cadrul căruia s-au folosit bâte și cuțite.
Potrivit comisarului şef Florina Crucianu de la Poliţia Judeţeană Buzău, oamenii legii au fost anunţaţi că două persoane, tată şi fiu, au fost bătute în timp ce se aflau la terasa unui bar, oamenii legii fiind pe urma persoanelor implicate în scandal, citează Mediafax.
„Centrul operaţional al Poliţiei Judeţene Buzău a fost sesizat prin 112 că în cartierul Dorobanţi a avut loc un scandal. Imediat la faţa locului a intervenit o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului, iar la scurt timp au intervenit şi jandarmi. Au fost găsiţi doi buzoieni, tată şi fiu, care au spus poliţiştilor că în timp ce consumau alcool la terasa unui bar au fost agresaţi de mai multe persoane. Cei doi au fost transportaţi la spital”, a spus Crucianu.
Astfel, șase persoane au ajuns la spital cu răni, prezentând leziuni ușoare, zgârieturi și vânătăi, o singură persoană fiind în stare mai gravă, având capul spart.