”Fetiţe care fac prostituţie în Franţa dansau cu picioarele pe bord”. Declaraţiile şocante ale pasagerilor din microbuzul lovit de tren

Publicat: 16 04. 2019, 18:46
Foto: Adevărul

Unii dintre pasagerii microbuzului lovit de tren luni, la Buzău, susţin că bărbatul de la volan, fost poliţist în Vrancea, mergea cu muzica dată la maxim şi era distras de câteva tinere care dansau lângă el, dar şi de o convorbire telefonică. Autorităţile nu au confirmat deocamdată varianta martorilor, informează Adevărul.

În urma accidentului, patru ocupanţi ai microbuzului au decedat, iar conducătorul auto şi alte 11 persoane au ajuns la spital.

”În maşină era petrecere. Se punea şi se asculta muzică. Era voie bună, ne întorceam acasă de la muncă în străinătate pentru a petrece Paştele în România”, e mărturia unui pasager către unul dintre salvatorii de la Ambulanţă.

”Câteva fetiţe care fac prostituţie în Franţa dansau cu picioarele pe bord. Asta făceau. Se întorceau cu peştii lor în ţară şi uite ce au făcut. Şoferul nu mai era atent la drum iar când au strigat băieţii din spate că, gata, murim, a fost prea târziu”, a spus mama uneia dintre victimele accidentului din judeţul Buzău.

Poliţia ia acum în calcul şi varianta ca, din cauza sonorului dat la maxim şi a distragerii atenţiei de către cei din jur, care îi cereau diverse melodii, şoferul să nu fi auzit semnalele acustice. Agenții au deschis dosar penal pe numele șoferului pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.