Burse pentru studenții din Bucureşti care stau în gazdă la bătrâni și-i ajută la cumpărături

Burse pentru studenții din Bucureşti care stau în gazdă la bătrâni și-i ajută la cumpărături
Foto: recolta.eu

Edilul Gabriela Firea a propus, iar consilierii au aprobat ca studenții care stau în gazdă la vârstnici şi îi ajută la cumpărături să primească o bursă de 500 de lei din partea Primăriei Capitalei.

Programul se numește "Parteneriat între generaţii în municipiul Bucureşti”, iar participanții sunt persoane vârstnice defavorizate și studenți de până în 26 de ani din provincie, care au media peste 8 şi nu au obţinut un loc de cazare la cămin.

Tot în cadrul acestui proiect, tinerii vor primi o bursă din parea Primăriei Capitalei cu condiţia de a face dovada că sunt într-un acord cu o familie care are copii şi care nu are posibilitatea să-i ducă la meditaţii, să le ofere acestora cunoştinţe de limba română, limbi străine, matematică sau alte materii.

Studenţii care vor să se înscrie în acest proiect o pot face pe adresa [email protected].

Urmăriți B1TV.ro și pe
`