Capitala este pregătită pentru sărbătoare! Joi, 30 noiembrie, se aprind toate luminițele de sărbătoare și se deschid târgurile de Crăciun din Piața Constituției și de la Hala Laminor.
Anul acesta, luminițele de sărbători din București se întind pe mai bine de 12 kilometri. 5.500 de instalații vor da culoare de Crăciun principalelor bulevarde din oraș.
Anul acesta, decorațiunile și ghirlandele de pe principalele bulevarde au costat 7 milioane de lei.
Primăria Generală a decorat Bucureștiul anul acesta cu trei milioane de luminițe, cu 1,8 milioane mai multe decât anul trecut, când au fost utilizate doar 1,2 milioane. LED-uri mai multe, costuri mai mari.
Anul trecut, Primăria a plătit aproximativ 1,7 milioane de lei pentru montarea și demontarea echipamentelor care erau deja în custodia Companiei Municipale de Iluminat. În 2023, suma totală plătită se ridică la 7 milioane de lei.
Autoritățile au închiriat luminițe și decorațiuni de cinci milioane de lei, iar de două milioane au luat unele noi, scrie stirileprotv.ro.
Pentru târgul din Piața Constituției, Primăria a plătit 7,5 milioane de lei, estimând că va recupera trei milioane din încasări.
„În 130 de căsuțe puteți vedea meșteșugari autentici din toate colțurile țării, producători locali, dar și creatori urbani. Sunt două zone gastronomice cu delicii tradiționale și internaționale”, a spus Miruna Dumitru, de la proiecte culturale Creart.