București: Un cuplu este acuzat de abuz fizic și sexual asupra nepoatelor minore

București: Un cuplu este acuzat de abuz fizic și sexual asupra nepoatelor minore
Sursa foto: Freepik

Doi soți din București au fost reținuți de polițiști, fiind acuzați că și-au abuzat în repetate rânduri nepoatele minore, în vârstă de 12 și 13 ani.

La data de 29 iunie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Investigații Criminale – Sector 4 au reținut o femeie și un bărbat, soț și soție, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de viol și corupere sexuală a minorilor”, transmite Poliția Capitalei.

Unchiul și mătușa victimelor le-ar fi supus la comportament violent, atât fizic, cât și verbal, dar și la raporturi sexuale.

„În fapt, în perioada februarie 2022 – decembrie 2022, în timp ce aceștia locuiau cu cei doi copii ai lor, dar și cu cele două persoanele vătămate (fiind vorba despre două nepoate în vârstă de 12 și 13 ani), în două imobile din București, profitând de starea de minoritate a victimelor, de faptul că se aflau în grija lor și de autoritatea pe care o aveau asupra acestora, prin constrângere fizică și morală, pe fondul unui comportament violent, atât fizic, cât și verbal, în mod constant, ar fi întreținut cu minorele lăsate în grija lor, în repetate rânduri, raporturi sexuale”, conform sursei citate.

Față de cei doi a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către Serviciul Investigații Criminale – Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de viol și de corupere sexuala a minorilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`