Eveniment - 14 nov, 11:48
Un bărbat s-a urcat, marți, pe un panou publicitar din Piața Unirii, în fața magazinului H&M. El amenință de două ore că se aruncă și poartă o pancartă pe care scrie că este nemulțumit din cauza unei bănci din Brașov, care l-ar fi jefuit. El susține că a depus o sumă mare de bani, care nu i-a mai fost returnată ulterior.
La fața locului au ajuns echipaje de pompieri și polițiști, precum și una de negociatori. Însă bărbatul susține că așa cum s-a urcat singur, poate să coboare oricând dorește, fără să fie nevoie de intervenții speciale.
În jurul orei 14:20, bărbatul a dat semne că vrea să renunțe la protest, îndreptându-se către baza panoului publicitar, refuzând să vorbească cu negociatorii.
Știre în curs de actualizare.