București: Trei liceeni au fost transportați la spital după ce s-au prezentat la ore în stare avansată de ebrietate
Trei liceeni din București au ajuns, marți, la spital după ce au chiulit de la ore pentru a consuma băuturi alcoolice, iar apoi s-au prezentat la cursuri în stare avansată de ebrietate, informează Adevărul.
Elevii, care sunt în clasa a X-a în cadrul liceului Tehnic „Media” din București, au fost transportați la spital după ce li s-a făcut rău în unitatea de învățământ.
Trei ambulanțe au sosit în fața liceului pentru a le acorda îngrijiri medicale celor trei tineri, aceștia fiind apoi transportați la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.
Familiile celor trei elevi au fost anunțate de acest incident de către conducerea școlii.