București: Taximetriştii ameninţă cu un marş de amploare şi cer liberalizarea taximetriei

Publicat: 15 02. 2013, 15:19

Asociaţia Profesională a Transportatorilor în Regim de Taxi şi Închiriere a anunțat, vineri, că va organiza un miting şi un marş de amploare, pentru liberalizarea activităţii de taximetrie. APTTI i-a cerut primarului Sorin Oprescu, într-o scrisoare deschisă, să facă front comun ‘împotriva bişniţarilor de autorizaţii militând pentru liberalizare’.

Ne pare rău însă că trebuie să vă reamintim că principala cauză a stării de fapt este limitarea numerică a autorizaţiilor taxi, limitare pe care se pare că nu aţi combătut-o şi faţă de care nici nu luaţi atitudine. Dacă eraţi informat corect de către subalternii dvs., aţi fi observat că transportatorii autorizaţi din Judeţul Ilfov sunt într-un număr destul de mare bucureşteni. Aceşti bucureşteni au ales să-şi facă propriile firme şi propriile P.F.A-uri în Ilfov, în loc să închirieze autorizaţii taxi ‘de Bucureşti’ de la Mafia ce le ţine în sertare sau care le vinde la preţuri începând de la 5.000 euro bucata”,  se arată scrisoarea, informează Agerpres.

Asociația afirmă că în Capitală sunt aproximativ 10.200 de autorizații taxi, în timp ce legea prevede doar 7.600.

De ce evitaţi Domnule Primar General să spuneţi adevărul despre reala ţintă a modificării legii (legea taximetriei – n.a.) şi anume paragraful strecurat în proiectul de modificare, care oferă posibilitatea ca un transportator autorizat să poată folosi în desfăşurarea activităţii un alt transportator ,,neautorizat” (prin termenul ‘neautorizat’ ne referim la transportatorii ilfoveni ce nu au autorizaţii de Bucureşti, dar sunt transportatori ce deţin deja baza materială pentru desfăşurarea activităţii de taximetrie şi care în baza unei legi în vigoare şi anume 168/2010 au investit şi au creat locuri de muncă). În cazul în care Ilfovul nu va fi acceptat în Bucureşti, aceştia vor deveni (forţaţi de împrejurări, pentru a nu îşi pierde investiţiile deja făcute) clienţii mafioţilor din Bucureşti care stau cu sute de autorizaţii în sertar fără a avea maşini. Vorbim de aproximativ 1.600 de potenţiali clienţi care vor închiria acele autorizaţii de Bucureşti. Un simplu calcul arată ca 1.600 de autorizaţii închiriate cu 250-350 euro/luna, generează un profit curat de 400.000-560.000 de euro lunar, bani ce vor fi încasaţi de către cei ce acum vor Ilfovul afară din Bucureşti‘, se mai spune în scrisoarea APTTI.

Taximetriştii din Ilfov ar putea dispărea de pe străzile din Capitală. Primarul general, Sorin Oprescu, a propus mai multe amendamente la legea taximetriştilor, aflată în dezbatere în Camera Deputaţilor. Taximetriştii care au numerele înregistrate în judeţele  limitrofe se simt neîndreptăţiţi de această modificare şi ameninţă cu proteste, dacă ea va fi pusă în practică. (Detalii AICI)