București: Piața Universității, invadată din nou de protestatari faţă de proiectul Roşia Montană şi eutanasierea câinilor
Două proteste au loc în paralel, miercuri seară, în Piaţa Universităţii din Capitală, unul contra proiectului minier de la Roşia Montană, iar celălalt contra eutanasierii câinilor fără stăpân.
În a unsprezecea zi de proteste faţă de proiectul de la Roşia Montană s-au adunat aproximativ 150 de persoane în zona fântânii de la Universitate, transmite Mediafax. Manifestanţii au pancarte cu mesaje contra exploatării gazelor de şist și peturi umplute cu pietricele.
Simultan, pe trotuarul de vizavi, în faţa Teatrului Naţional, se află peste 100 de protestatari care critică amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân adoptat marţi de Camera Deputaţilor, care stabileşte un termen de 14 zile în care animalele sunt ţinute în adăposturi, după care, dacă acestea nu sunt revendicate sau adoptate, să fie eutanasiate.