București: O studentă la Medicină a murit după ce a fost lovită de un tir chiar în fața sediului IML, unde susținuse un examen

Publicat: 14 01. 2015, 15:51

O studentă la Medicină, în vârstă de 22 de ani, a murit, miercuri, după ce a fost lovită de un tir, pe o trecere de pietoni din Capitală, în faţa Institutului Naţional de Medicină Legală, de unde ieşise după ce a susţinut un examen, relatează Mediafax.

Autocamionul era condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Călăraşi, acesta fiind dus la INML pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, a precizat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.

Mai multe persoane aflate la locul accidentului spun că tânăra a fost lovită chiar când traversa pe trecerea de pietoni.

Surse din Poliţie susţin că şoferul tirului era băut, alcooltestul înregistrând o valoare de 0,29 mg/litru alcool pur în aerul expirat.