București: O femeie a fost înjunghiată mortal de iubitul ei. Bărbatul a fost găsit spânzurat

Publicat: 15 06. 2021, 19:56
foto: Pixabay

O femeie a fost înjunghiată mortal în locuința sa din Sectorul 6 al Capitalei. Autorul crimei ar fi chiar iubitul ei. Bărbatul a fost găsit spânzurat în casa lui.

Crimă urmată de sinucidere în București

Marți, Poliția Capitalei a fost sesizată prin apel la 112 că o femeie în vârstă de 23 de ani a fost agresată, în propria locuință, de concubinul ei.

Ajunși la fața locului, agenții și echipajul medical au constatat că victima avea leziuni grave. În ciuda eforturilor medicilor, femeia nu a mai putut fi salvată.

În acest caz au început imediat cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Polițiștii au pornit în căutarea atacatorului. În scurt timp, el a fost găsit mort în propria casă. Bărbatul fusese recent eliberat din închisoare, după o condamnare pentru tâlhărie.