Locatarii unui bloc cu trei etaje de pe bulevardul Iuliu Maniu, din București, s-au trezit inundaţi cu apă fiartă. O ţeavă de la demisolul imobilului a explodat, iar în urma celor întâmplate o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Femeia de 35 de ani, care locuia chiar la demisolul blocului, a fost opărită la picioare de apa fierbinte, însă având în vedere că are doi copii minori, aceasta a refuzat internarea.
Locatarii s-au luptat să scoată apa cu găleţile. Oamenii sunt nemulţumiţi că deşi i-au apelat imediat, cei de la Radet au ajuns târziu la faţa locului.
„A avut loc o avarie pe o coloană aflată la subsolul blocului, avarie care nu a putut fi remediată într-un timp util, a durat cam cinci ore remedierea, oprirea apei, agentului termic. O doamnă locatară aflată la subsol a suferit arsuri”, a declarat Aureliu Cristea, administratorul blocului.
Din cauza celor întâmplate, şi bunurile din alte apartamente au fost afectate.
„Mie mi-a nenorocit frigiderul, la etajul trei, din cauza aburilor, a temperaturii. Holul e făcut varză”, a precizat un bărbat care locuiește la etajul al treilea.
Locatarii aşteaptă daune morale din partea celor de la Radet.