”Dacă bătaia e ruptă din Rai, atunci iubirea de unde vine?” Sute de persoane au participat la marșul împotriva violenţei domestice (FOTO)

''Dacă bătaia e ruptă din Rai, atunci iubirea de unde vine?'' Sute de persoane au participat la marșul împotriva violenţei domestice (FOTO)
Foto: Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Sute de persoane au participat, sâmbătă, în București, la marșul „Împreună pentru siguranța femeilor”. Participanții și-au arătat solidaritatea față de femeile care au fost ori sunt încă victime ale violenței. Ei au ținut să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că agresorii nu sunt pedepsiți de statul român așa cum ar trebui, pentru a descuraja astfel de acte. De asemenea, aceștia au ținut să le transmită victimelor că ele nu sunt vinovate și că trebuie să ceară ajutorul, pentru că nu sunt singure pe lume.

Foto: Libertatea

”Trebuie să spunem fiecărei femei: NU EȘTI SINGURĂ!
Fiecare acțiune de condamnare a violenței împotriva femeilor ne aduce mai aproape de o lume în care femeile trăiesc în siguranță.
Vrem să ne arătăm solidaritatea față de toate femeile care au fost sau sunt nevoite să supraviețuiască violenței.
Vrem să denunțăm public violența asupra femeilor și să condamnăm comportamentul agresorilor. În fiecare zi suntem martori la agresiuni asupra femeilor care nu sunt sancționate nici de comunitate, nici de statul român.
Femeile sunt prizoniere într-o cultură a violenţei în care victimele sunt sistematic acuzate, stigmatizate, învinovățite”
, au aratat organizatorii evenimentului, pe pagina de Facebook special dedicată.

Printre cei care au răspuns apelului s-au numărat ambasadorii Statelor Unite și ai Marii Britanii, ambasadorii Algeriei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Norvegiei şi Suedie.

Foto: Libertatea

„Dacă bătaia e ruptă din Rai, atunci iubirea de unde vine?”, „Indiferența hrăneste violența” și „Vrem siguranță pe stradă și în casă” sunt doar câteva dintre mesajele transmise prin intermediul pancartelor.

Foto: Tudor Cârstoiu

Potrivit organizatorilor, statisticile arată că:
”- 26% din omoruri au avut loc în familie în 2017 (cf. datelor Ministerului Public, IGPR și INML);
din 36.245 de fapte de violență în familie sesizate în 2017, au ajuns în instanță doar 4% (1.491 inculpați;
– 1 din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său (FRA, 2014).
– 90% dintre victimele care cer ordin de protecție sunt femei”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”