București, magnet pentru medici datorită condițiilor mai bune de lucru și a cazurilor complexe
Capitala îi ajută pe medicii din România să capete experiență, drept urmare un sfert dintre aceștia lucrează în București.
Totul se datorează condițiilor mai bune de lucru, numărului crescut de pacienți și cazurilor complexe.
În ultimii 12 ani, a crescut de cinci ori numărul medicilor stomatologi şi ginecologi care lucrează în Capitală, la fel întâmplându-se şi în cazul psihologilor.
În Bucureşti, şapte medici se ocupă de o mie de pacienţi, aproape de necesarul minim din Uniunea Europeană. Statisticile arată că, în restul României, sunt trei medici la o mie de locuitori. Iar diferenţa s-a accentuat constant în ultimul deceniu, notează digi24.ro.
„Nu m-am întors în Bacău pentru că am ştiut de la început că vreau să creez un concept nou. Adică, în Bucureşti se întâmplă cam 50% din ce înseamnă stomatologia românească, eşti mult mai aproape de tot ceea ce înseamnă tehnolgie, eşti mult mai aproape de ce pacienţi care înţeleg importanţa tehnologiei şi sunt dispuşi să plătească”, spune un medic stomatolog care conduce o rețea de clinici stomatologice şi tratează pacienţi din toată ţara.
În Bucureşti, pentru fiecare loc liber la rezidenţiat se luptă trei studenţi, în timp ce în ţară media este de 1,4 candidaţi pe loc.