Bucureşti: LANŢ UMAN pentru susţinerea VACCINĂRII

Bucureşti: LANŢ UMAN pentru susţinerea VACCINĂRII

Câteva zeci de persoane au format, sâmbătă, un lanţ uman în Parcul Floreasca din Capitală pentru a trage un semnal de alarmă privind declinul acoperirii vaccinale din România, transmite Agerpres.

„Sărbătorim ultima zi din Săptămâna Internaţională a Imunizării. O celebrăm prin formarea unui lanţ uman al imunităţii (…) în jurul locului de joacă din Parcul Floreasca pentru a simboliza faptul că acest act al vaccinării nu este numai un act de responsabilitate faţă de propria sănătate sau faţă de sănătatea copiilor noştri, este şi un act de responsabilitate faţă de sănătatea comunităţii şi că numai împreună, dacă ne vaccinăm, putem să ţinem bolile prevenibile la distanţă, astfel încât să evităm epidemii ca cea prin care România trece de mai multe luni.”, a spus Ana Măiţă, preşedintele Asociaţiei „Mame pentru mame”.

Ovidiu Covaciu, fondator al Coaliţiei „România Sănătoasă”, a arătat că în prezent nu sunt mari probleme cu stocurile de vaccinuri, dar că există semnale că ar putea să apară mici probleme.

Părinţii prezenţi la eveniment au prezentat motivele pentru care susţin vaccinarea.

Medicul de familie Daniela Ştefănescu a precizat că în România există o statistică îngrijorătoare în privinţa nevaccinării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`