București: Hoți, ridicați din trafic de polițiști, chiar după ce au comis o tâlhărie

Publicat: 13 05. 2015, 09:34
Foto: timisoaraonline.ro

Patru suspecți de tâlhărie au fost ridicați miercuri de polițiștii din Capitală chiar din trafic, informează B1 TV.

Totul s-a întâmplat în Sectorul 6 al Capitalei. Cei patru, care fac parte dintr-o grupare infracțională specializată în furturi și tâlhării, au fost prinși de polițiști la scut timp după ce comiseseră o tâlhărie.

Când au fost depistați, aceștia au încercat să fugă și au lovit atât mașina în care se aflau, cât și alte două autoturisme. Deși în mașini se aflau mai multe persoane, nu au fost înregistrate victime, fiind vorba despre tamponări ușoare.

La ora transmiterii acestei știri au loc percheziții la locuințele suspecților.