București: De astăzi, pacienții din 40 de spitale pot alege să se vaccineze împotriva COVID-19 în timpul internării

București: De astăzi, pacienții din 40 de spitale pot alege să se vaccineze împotriva COVID-19 în timpul internării
Foto: Hepta - DPA Images / Carlos Guzman

Vaccinarea împotriva COVID-19 se poate face, începând de marți, în 40 de spitale din București, la cererea pacientului, potrivit șefului DSP București,Dr. Oana Nicolescu. În funcție de disponibilitate, bolnavii pot fi imunizați cu serul de laJohnson&Johnson ( mai ales pentru cei care nu pot ajunge la rapel) sau Pfizer.

„Încă de săptămâna trecută am avut rugămintea pentru fiecare spital să ne spună oportunitatea ca să reuşească a-şi vaccina propriii pacienţi, acest lucru s-a întâmplat şi în momentul de faţă aproximativ 40 de spitale şi-au dat acordul. De mâine (n.r.. – marţi) vor începe vaccinarea în spitale, pentru pacienţii pe care îi au. Ei au făcut deja un necesar de vaccin minim, au avut într-adevăr şi opţiune de a alege ce vaccin doresc şi noi am avut recomandarea de a primi un singur tip de vaccin pe spital, astfel încât să le fie mai uşor de gestionat, dar acolo unde este nevoie şi de două vaccinuri, fie că vor Johnson sau Pfizer, vor primi şi acest lucru”,a declarat șefa DSP Bucureștipentru news.ro.

În funcție de disponibilitatea dozelor de vaccin în unitatea medicală și de caracteristice pacientului, medicul va stabili ce ser i se potrivește.

”Cu atât mai mult cu cât ei ajung cu o anumită patologie la un anumit medic, medicul ştie cu siguranţă ce este mai bine pentru pacient, şi, da, este oportun”, a argumentat medicul

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră