Un balcon din centrul vechi al Capitalei s-a prăbuşit. Bucăţi din balconul de pe Strada Şepcari au început să se despindă duminică după-amiază. La baza imobilului se află o terasă şi o secţie de poliţie, însă nimeni nu a fost rănit.
Poliţiştii au securizat zona, însă pericolul nu a trecut, pentru că alte bucăţi se pot desprinde din faţada imobilului vechi de peste 100 de ani.
Locatarii casei spun că nu au posibilităţile materiale pentru a face reparaţii. Interiorul clădirii arată la fel de degradat ca şi exteriorul, scările sunt într-o stare jalnică, iar pereţii sunt crăpaţi. Oamenii nu au utilităţi, dar spun că nu au unde să se mute.
Casa aparţinea până de curând de Primărie, însă un proprietar a apărut recent şi a revendicat clădirea, ba chiar a pus oamenilor în vedere să-şi găsească o altă locuinţă.