Bucureşti: Anchetă în Poliţie după apariţia unor imagini cu persoane îmbrăcate în poliţişti care par să fure
Poliţia Capitalei a demarat o anchetă internă, sâmbătă, după postul Realitatea TV a dat publicităţii câteva imagini surprinse de camerele de supraveghere ale unui magazin, în care mai multe persoane purtând uniforme de poliţişti care par a fura mărfuri.
„Am primit imaginile de la un post de televiziune şi ni s-a spus că ele au fost filmate în noiembrie anul trecut de camerele de supraveghere de la un magazin din lanţul Mic.ro aflat pe raza Secţiei 9 Poliţie din Bucureşti. Şeful Poliţiei Capitalei a dispus o anchetă internă în legătură cu aceste imagini”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, citată de Mediafax.
Oficialul a declarat că reprezentanţii postului de televiziune care a dat publicităţii imaginile le-au spus autorităţilor că cei surprinşi ar fi poliţişti de la Secţia 9.
„O echipă de la respectiva secţie de poliţie a contactat deja reprezentanţii lanţului de magazine pentru a solicita acele imagini. Urmează să analizăm întreaga înregistrare, pentru a stabili în primul rând cine sunt cei care apar în imagini, dacă ei sunt sau nu poliţişti, şi apoi pentru a vedea dacă ei într-adevăr fură mărfuri din magazinul respectiv. În funcţie de rezultatele anchetei, care a fost dispusă în urmă cu câteva zeci de minute, vor fi luate toate măsurile legale”, a mai spus Diana Sarca.
Postul Realitatea TV a difuzat, sâmbătă, câteva imagini surprinse de camerele de supraveghere dintr-un magazin, în care două persoane care poartă haine de poliţişti par a sustrage o brichetă şi două deodorante de pe un raft.